Urare de iarna dpc-ista, Cu capra , licitatii si topor

Pe una din ferestrele termopan al centrului de plasament de pe strada Delavrancea se latea nasul unui batranel simpatic cu apucaturi de adolescent care tocmai a servit o doza de extasy primita gratuit la intrarea in discoteca comunala. Sprintarul batranel scruta penumbra serii de iarna si fremata , strecurandu-si privirea agera printre fuioarele de ceata deasa si incalcita , asemenea gandurilor lui … Ii venea sa topaie frenetic si sa isi frece palmele la gura sobei , in bucuria amintirii selectiei de oferte urmare careia chiar fiul lui pusese geamurile termopan la centru … apoi mintea o zbughea catre apetisantele delicii ascunse ale desferecatei visterii a caseritei institutiei , a carei cheita o incercase in atatea randuri … apoi , de-a valma , multe altele … Insa un zgomot sec isi facea incet , incet , loc in tartacuta greu incercata de amintirea orgiilor bahice de dupa fiecare adjudecare de lucrari pe banii publici … Un zgomot sec si surd din departare , dar care tot mai mult parea sa se apropie … La inceput ii paru tropaitul caprei cu care umbla uratorii de dupa sarbatorile dintai , si brusc mosneagului ii trecu prin minte ca nu ar fi fara de folos sa achizitioneze DPC-ul niste capre … ori poate ? poate ar fi mai simplu sa incerce sa lamureasca treaba asta la caserie ? … Dar nu , zgomotul cernut in linistea serii parea mai surd si infundat … Ciuli atent urechile , cum obisnuia sa o faca pe la usile inchise ale birourilor , inainte de a da fuga la spovedania intai statatorilor … ooo … aiesta-i sunet de topor … Si mintea i se lumina in aducerea aminte a celor doua hectare de padure din « ograda proprie » pe care , incurcand niste ite innodate oricum , le vanduse DPC-ului diriguit de seful providential , pe care de atata vreme-l asteptase – Nicolae Boitor … Fara tagada , toate acestea spre aleasa folosinta , la incalzirea copilasilor in nevoie … In vremea aceasta , la alt centru , la un geam cu rama de lemn scorojit , un copil zgribulit , purtand un hanorac peste pijamaua subtire , lasa , rasufland , cercuri de aburi in geamul rece … Un altul , zgribulit , intreba in soapta : doamna , cine o adus lemnele astea verzi care nu ard ? Domnu’ Marius Valean ?

Despre savoarea actului. managerial

Nimeni nu poate contesta faptul ca la Directia pentru Protectia Copilului Maramures e nevoie de pasiune, si asta de la cel mai inalt nivel manifestata. Asa se intampla si zilele astea, cand o vulcanica pasiune e starnita ca lava clocotinda si erupe la rastimpuri pe inaltele piscuri ale conducerii dpc-iste. In astfel de clipe, pana si scenaristul celei mai reusite telenovele ar sfarama, inciudat, varful creionului pe coala de hartie. Pentru ca Mia, cu dezinvoltura si fragezimea aerului curat de la tara, cu gesturi de fetiscana inamorata in sala de lectura a liceului, cu ochii inchisi si gatul arcuit in aer, isi departeaza incet buzele senzuale in asteptarea fructului care, hmm, nici macar nu este oprit... Si cum ar putea oare Nicu, in astfel de clipe, sa reziste ispitei de a strecura intre fragedele buze o bucatica de portocala?... Cum sa nu simta ca pulsul ii zvacneste in incheietura mainii cand vede cum pulpa zemoasa a fructului, strivit intre dinti cu atata feminitate salbateca, lasa nectarul sa alunece si sa fragezeasca mai mult buzele Miei? Si pentru ca trebuie sa existe un echilibru in tot si in toate, si pentru ca emotia vie nu poate fi stapanita decat de rigoarea rece a spiritului pragmatic, mana tremuranda in zvacnirea sangelui frematand in vene cauta un punct de sprijin... Il intalneste, dupa o scurta si timida bajbaiala pe linia coapsei, in precizia stiloului care aseaza, pentru a cata oara, semnatura pe asigurarea masinilor institutiei la Generali. Hmm... si Miei, cu aerul de strengarita nonconformista, cu genunchiul ridicat si tocul proptit in birou, nu ii trebuieste mai mult de o clipa ca sa constate ca a mai castigat o partida... Cu glas stins si mieros, ii sopteste lui Nicu la ureche: actele aditionale la licitatii le semnezi acum? hmm... sau dupa ce ma lasi sa mai gust o bucatica?

sorin ovidiu vantu, ca dic asta, bota!

Sorin Ovidiu Vântu zis şi Bota s-a concurat zilele trecute prin muşchii partidului, şi vizat de voturile din urne, cu colegii de camere din Parlament că s-a trezit omul dintr-o adormire fără precedent şi s-a văzut ceva important pe la partidul din care de-abia face parte. Că până acum nici carnet de membru nu avea, dar pretenţii mari, da. Că aşa se face campania lu ăsta, Bota, cu banii lui şi influenţa partidului; iar de pică ceva lovele, hai că nu e tare rău şi le punem şi pe alea la bătaie. Şi pe Aurora Revnic să adune voturi prin sate, pe la Târgu Lăpuş, ca să se poată dom senator de doi lei de la Petrom, unde conduce ca un derector dă zile mari, mare în parcarea pesedeului, că a făcut şi a dres, cu opşcinci la sută. Şi Bota ăsta, în variantă cerneşteniană, versiunea 2004, s-a vrut să fie şi în cei cinci care au speriat vestul. Numai că aşa cum e el, dar kake l-a făcut cu dublu la voturile secrete. Şi e chiar penibil să-l vedem pe ăsta, Bota, cum vrea la scaunul lui Jeni de parcă ar fi era să zicem, Doamne, iartă-ne, veşnic. E umflată rău la redundanţă şi asta, Jeni, dar măcar îi de-a nostă. Oac, oac, că dic, ăsta, Bota!