Cineva trebuie sa i-o arda. Definitiv.

Tot de Nicolae Boitor vine vorba. Asta e. Se pomeni intr-un comentariu la un articol anterior un nume. Coman Alexandru. Pai sa va explicam, fratilor de la Parchet, despre ce era vorba. Era vorba de un copil amarat si vai de capul lui, de noua ani. Era vorba ca in 2008 politia si primaria din Lapusu Romanesc au zic catre Nicolae Boitor "ia-l repede ca il nenorocesc parintii". Era vorba ca aia nu erau parinti, erau un betiv si o tacanita. Era vorba ca Nicolae Boitor a zis nu. Era vorba ca la inceputul lui 2009 media locala a prezentat amplu cazul si a zis catre Nicolae Boitor "ia-l repede ca il nenorocesc parintii". Era vorba ca politia si primaria au zis la fel, inca o data. Era vorba ca si specialisti din DPC au zis la fel. Era vorba ca o angajata de acolo scosese la imprimanta dispozitia de plasament in regim de urgenta si Nicolae Boitor a refuzat sa o semneze. Era vorba ca din cauza asta, amaratul acela de copil a ramas in asa zisa familie. Era vorba ca la vreo doua saptamani dupa ce i s-a spus clar lui Nicolae Boitor "ia-l repede ca il nenorocesc parintii" si dupa ce neghiobul asta de director a zis nu, copilul a ars de viu, din neglijenta parintilor. De ce am repetat cu obstinatie verbul "era"? Pentru ca, din cauza lui Nicolae Boitor si a parintilor, copilul nu mai e.

Acum, ce este. Este un raport al Inspectiei Sociale. Este concluzia ca Nicolae Boitor e de vina pentru moartea copilului. A murit ars de viu, ca sa va fie clar, fratilor de la Parchet.

Acum, ce trebuie sa fie. Trebuie sa se pregateasca, constant si frenetic, chiftele. Ca sa intelegi si domnia ta, Nicolae Boitor: pentru ca legea zice ca esti umplutura de temnita, frate! Pricepi? Nu?

Pai uite ce mai trebuie: trebuie sa pricepi ca din cauza ta a murit un copil de noua ani. Ars de viu.

Si baietii de la mititica te asteapta. Sa te invete ce inseamna cur-toazia!

pinochio, jetta, bucuresti, no moni si rca-ul pe 2009

Scenariu de film mut. Nu doar pentru muţi. Pinochio. Bucureşti. An post-aderare. Jetta. Volkswagen Jetta. Directorul pe cai mari, la covrigul bolidului auriu. Cei 15 mii de euro vârâţi în buzunarul lui Mr. Panait sclipesc mai ceva ca dinţii lui înfipţi în bugetul de pe 2009. Alături, o jună. Şi nu e Moni, doar v-aţi dat seama. Ea trudeşte pentru pensiile private de la Generali, de unde Pinochio s-a retras la timp. El e belfer. Se lăfăie între airbegurile Jettei, pe care le confundă cu cele ale junei. Dar îi plac toate şi nu mai face nicio diferenţă. Aşa mai trece o zi, un weekend, un Vaser... Şi apoi iar la muncă. Mai crapă un prunc, mai face o fetiţă avort, mai vine una de la Sighet cu un viol,  se mai opăreşte o babă la Poieni. Ducă-se-n franţ! Pinochio va inventa ceva pentru broscuţele de presă dornice să înghită o găluşcă rece. Apropo, RCA-ul pentru 2009 la super ofertă! Interesază pe cineva?

Mizerabilii stapani ai inelelor

E vremea lor. Cel putin asta cred ei cu tarie. Pentru noi, cei dinafara sistemului pe care l-au pervertit, e greu de acceptat ca se poate asa ceva. Pentru noi, cei care asistam stupefiati la ticalosiile din DPC, pare un vis urat. Dar nu numai pentru noi. Copiii pe care pretind ca ii au in "grija parinteasca" traiesc cosmarul acesta. Pentru ei nu exista decat strigatul "the ring is mine"...

Uitati-va la hobbitul desfigurat de setea de putere. Nicolae Boitor. Cel care a inceput acum vreo zece ani sa adulmece, sa fremete narile. La casa de copii din Gardani, unde numai blestemul abatut parca neincetat asupra copiilor in nevoie l-a adus in postura de sef. Cu scoala de psihopedagog facuta la "fara speranta", vorba romanului. Intai au fost de ajuns niste saci de ajutoare carati tiptil pe inserate acasa. Apoi n-a mai fost de ajuns casa. A trebuit cladita una mai trainica. Si ce daca i-a folosit pe copiii din centru la munca, ca si un argat din vremuri medievale? Doar si in alte tari mai civilizate si mai din buricul targului se intampla asa. A, da, se intampla in evul mediu. Acum nu se mai intampla. Dar hobbitul asta e inca in evul mediu, nu intelegeti? Apoi nu a mai fost de ajuns nici atat. A vrut director adjunct, la judet. A ajuns acolo tot printr-un accident. Si i-a lasat meleagurile Gardaniului in arenda nevestii, ca doar era normal asa, nu? Da, da, se intampla si in alte parti. In evul mediu. Apoi, cu capul plecat si bolborosind lingusiri scarboase in stanga si in dreapta, a continuat. A vrut mai mult. A vrut "inelul". A rabdat umilinta de a i fi balacarit la inceput, apoi a tesut intrigi, apoi a asteptat momentul potrivit. Si iata. Are "inelul" in mana. Il flutura asa cum face si cu lantul de aur de la incheietura, cand mimeaza spontaneitatea si inteligenta. A dat asigurari ca "va face totul", asa cum inainte a facut totul ca sa dea asigurari, pe bani grei. Abuzand de putere. Intre o "gagica" regulata printre dosare de personal si dublarea asigurarilor masinilor institutiei in anul 2007, se mai strecura loc si de putin jogging. La centrul de la Ocna, unde copiii il alearga pe scari aruncand papuci de casa dupa el si stigand "hotule". Fii atent provocare, hobbit mic si pervers: iti promitem ca in scurt timp o sa facem dovada ca esti un pic cam negru pentru o lume care ar trebui sa fie mai alba, intelegi? Si nu vorbim aci de cele 100.000 de euro de pe proiecte unde e semnatura matale. Nici de nevasta sefa de centru si cumnata magazinera tot acolo, cu toate incompatibilitatile. Vorbim de chestii mai lumesti, asa cum iti plac tie.

Dar hai sa zicem si de scolarita preferata a angajatilor DPC, cu ochii ei de un albastru infinit infipti minut de minut in monitoarele singurului sistem de supraveghere neautorizat din judetul Maramures. Sa zicem de sistemul de pontaj electronic la care angajatii de acolo se pot ponta si cu pendula de la ceasul cu cuc, ca tot defect, infect si nefunctional e? Atata vreme cat numai banii cheltuiti au contat. Vreo jumatate de miliard virati la niste goservitori cu state vechi de plata, prin multe parti. In rest, atata vreme cat tastatura e la domnita de la monitorizare, Andreea, care poate schimba dintr-un enter si escape ora la care au intrat sau iesit "fraierii", ce mai conteaza? Conteaza, pentru ca pe langa faptul ca manuieste cu dexteritate tantrica schimbatorul de viteze al nepotului sofer al doamnei director, se afla mereu pe culmile inalte ale calatoriilor pe banii statului pe la Predeal, Sinaia, Mamaia si alte "aia".

Pai uite de asta, pentru ca exista stapanii astia ai inelelor, trebuie sa existe si reactie. Si atunci zicem asa: oameni buni, angajati care lucrati pe acolo, intrati si comentati articolul acesta. Spuneti si voi. Tot ce stiti de mizeriile care se petrec acolo. Cu cat mai multi va veti face curaj, cu atat mai inghesuiti o sa fie in stramtoarea "inelului" pe care il tin acum batosi. Si pentru ca sunt la moda anonimele, nici aici nu trebuie sa va devoalati numele real. Dar scieti tot.

Ho-hotea cineva la DGASPC ?

Umbla vorba prin targ ca mai nou, "recomandarile" pentru candidatii la functii de conducere la DGASPC nu se semneaza. Sau, vorba lui nea Iancu, se semneaza dar se dau anonime. Asa si cu pomelnicul plin de surprize aparut saptamana aceasta in CJMM.

Picat la tanc pentru candidata la postul de director economic Maria Griguta. Despre care zice. Dar oameni buni, zice cu de toate, dupa o reteta de-a dreptul picanta. Zice de furtuni amoroase incheiate in descarcari emotionale, dupa jocul acela de cuvinte "Deci Draga Domnule Dumitru" si lista de cuvinte care incep cu litera D poate continua.

Zice de arborele genealogic al doamnei, rasfirat prin toata institutia. De la volanul masinii de servici la care schimbatorul de viteza il manuieste cu dexteritate tantrica nu soferul ci o domnita de la monitorizare. Pana la casiera careia seful de la achizitii ii ia din cand in cand masurile, pesemne pentru ca mangaindu-i pulpa fina are un etalon atunci cand achizitioneaza pantaloni de aceeasi masura pentru copiii din sistem, indiferent de varsta.

Zice de frenezia sarbatorilor de iarna, cand doamna economic zburda sprintara prin supermarket cumparand pe bani publici lucruri pe care mosul a uitat, senil cum e, sa le mai duca la copilasii in nevoie.

Dar nu e iertat nici eternul si fascinantul Nicolae Boitor. Reteta e iar picanta. Picanta si riscanta. O domnisoara tandra de la resurse umane stie de ce. Pentru ca tandretea neprotejata cica poate provoca hepatita. Si nu numai la gandul ca scarbosenii de genul "director reguland subordonate" ar provoca hepatita oricui intr-o lume normala. Scrie de directorul general care pentru o firma cu mai multi generali in nume a cam calcat regula de aur : nu abuza de functie. Cu masinile, cu amaratii de angajati stand la coada sa primeasca binecuvantarea statului sub aripile unui leu, doar ca sa nu care cumva sa il supere pe maiestatea sa directorul si sa aiba probleme.

Nu e trecut sub tacere mai nimic. Intrigi, conflicte, afaceri necurate, cu detalii pana in amanunt. Nume, prenume, date, comisioane si spagi, licitatii trucate. Toate mizeriile incetatenite la institutia unde sloganul despre grija pentru copiii aflati in suferinta miroase a delicatesa turceasca.

Cineva parca hohotea la DGASPC zilele astea. De ras? De plans?

Probabil ca acolo e, cum zice vorba aceea, rasu-plansu. Din pacate. Pentru copii. Acuma, sa vedem ce zice conu Iancu. Are anonima vreo putere?

bombo mai mic, man mai mare

Zice-se că printre toate cele pe care le aşteaptă Mircea Man după înlocuirea lui Bondi cu Pocol ar fi şi ocuparea biroului madamei de fier a judeţului. Că dacă tot vine Bombo, cum e el nu tare tupeist în faţa lui Man, nu va zice nu dacă îi va lua biroul şi-l va ceda pe cel de alături. Nu de alta, dar să ştie şi Pocol care e şef la Palatul Administrativ. Şi uite aşa a făcut-o Man pe Bondi de birou. Oricum pălăria de prefect e prea mare pentru căpăţâna lui Bombo, aşa că un birou mai mic nu-l va deranja.

Urare de iarna dpc-ista, Cu capra , licitatii si topor

Pe una din ferestrele termopan al centrului de plasament de pe strada Delavrancea se latea nasul unui batranel simpatic cu apucaturi de adolescent care tocmai a servit o doza de extasy primita gratuit la intrarea in discoteca comunala. Sprintarul batranel scruta penumbra serii de iarna si fremata , strecurandu-si privirea agera printre fuioarele de ceata deasa si incalcita , asemenea gandurilor lui … Ii venea sa topaie frenetic si sa isi frece palmele la gura sobei , in bucuria amintirii selectiei de oferte urmare careia chiar fiul lui pusese geamurile termopan la centru … apoi mintea o zbughea catre apetisantele delicii ascunse ale desferecatei visterii a caseritei institutiei , a carei cheita o incercase in atatea randuri … apoi , de-a valma , multe altele … Insa un zgomot sec isi facea incet , incet , loc in tartacuta greu incercata de amintirea orgiilor bahice de dupa fiecare adjudecare de lucrari pe banii publici … Un zgomot sec si surd din departare , dar care tot mai mult parea sa se apropie … La inceput ii paru tropaitul caprei cu care umbla uratorii de dupa sarbatorile dintai , si brusc mosneagului ii trecu prin minte ca nu ar fi fara de folos sa achizitioneze DPC-ul niste capre … ori poate ? poate ar fi mai simplu sa incerce sa lamureasca treaba asta la caserie ? … Dar nu , zgomotul cernut in linistea serii parea mai surd si infundat … Ciuli atent urechile , cum obisnuia sa o faca pe la usile inchise ale birourilor , inainte de a da fuga la spovedania intai statatorilor … ooo … aiesta-i sunet de topor … Si mintea i se lumina in aducerea aminte a celor doua hectare de padure din « ograda proprie » pe care , incurcand niste ite innodate oricum , le vanduse DPC-ului diriguit de seful providential , pe care de atata vreme-l asteptase – Nicolae Boitor … Fara tagada , toate acestea spre aleasa folosinta , la incalzirea copilasilor in nevoie … In vremea aceasta , la alt centru , la un geam cu rama de lemn scorojit , un copil zgribulit , purtand un hanorac peste pijamaua subtire , lasa , rasufland , cercuri de aburi in geamul rece … Un altul , zgribulit , intreba in soapta : doamna , cine o adus lemnele astea verzi care nu ard ? Domnu’ Marius Valean ?

Despre savoarea actului. managerial

Nimeni nu poate contesta faptul ca la Directia pentru Protectia Copilului Maramures e nevoie de pasiune, si asta de la cel mai inalt nivel manifestata. Asa se intampla si zilele astea, cand o vulcanica pasiune e starnita ca lava clocotinda si erupe la rastimpuri pe inaltele piscuri ale conducerii dpc-iste. In astfel de clipe, pana si scenaristul celei mai reusite telenovele ar sfarama, inciudat, varful creionului pe coala de hartie. Pentru ca Mia, cu dezinvoltura si fragezimea aerului curat de la tara, cu gesturi de fetiscana inamorata in sala de lectura a liceului, cu ochii inchisi si gatul arcuit in aer, isi departeaza incet buzele senzuale in asteptarea fructului care, hmm, nici macar nu este oprit... Si cum ar putea oare Nicu, in astfel de clipe, sa reziste ispitei de a strecura intre fragedele buze o bucatica de portocala?... Cum sa nu simta ca pulsul ii zvacneste in incheietura mainii cand vede cum pulpa zemoasa a fructului, strivit intre dinti cu atata feminitate salbateca, lasa nectarul sa alunece si sa fragezeasca mai mult buzele Miei? Si pentru ca trebuie sa existe un echilibru in tot si in toate, si pentru ca emotia vie nu poate fi stapanita decat de rigoarea rece a spiritului pragmatic, mana tremuranda in zvacnirea sangelui frematand in vene cauta un punct de sprijin... Il intalneste, dupa o scurta si timida bajbaiala pe linia coapsei, in precizia stiloului care aseaza, pentru a cata oara, semnatura pe asigurarea masinilor institutiei la Generali. Hmm... si Miei, cu aerul de strengarita nonconformista, cu genunchiul ridicat si tocul proptit in birou, nu ii trebuieste mai mult de o clipa ca sa constate ca a mai castigat o partida... Cu glas stins si mieros, ii sopteste lui Nicu la ureche: actele aditionale la licitatii le semnezi acum? hmm... sau dupa ce ma lasi sa mai gust o bucatica?

sorin ovidiu vantu, ca dic asta, bota!

Sorin Ovidiu Vântu zis şi Bota s-a concurat zilele trecute prin muşchii partidului, şi vizat de voturile din urne, cu colegii de camere din Parlament că s-a trezit omul dintr-o adormire fără precedent şi s-a văzut ceva important pe la partidul din care de-abia face parte. Că până acum nici carnet de membru nu avea, dar pretenţii mari, da. Că aşa se face campania lu ăsta, Bota, cu banii lui şi influenţa partidului; iar de pică ceva lovele, hai că nu e tare rău şi le punem şi pe alea la bătaie. Şi pe Aurora Revnic să adune voturi prin sate, pe la Târgu Lăpuş, ca să se poată dom senator de doi lei de la Petrom, unde conduce ca un derector dă zile mari, mare în parcarea pesedeului, că a făcut şi a dres, cu opşcinci la sută. Şi Bota ăsta, în variantă cerneşteniană, versiunea 2004, s-a vrut să fie şi în cei cinci care au speriat vestul. Numai că aşa cum e el, dar kake l-a făcut cu dublu la voturile secrete. Şi e chiar penibil să-l vedem pe ăsta, Bota, cum vrea la scaunul lui Jeni de parcă ar fi era să zicem, Doamne, iartă-ne, veşnic. E umflată rău la redundanţă şi asta, Jeni, dar măcar îi de-a nostă. Oac, oac, că dic, ăsta, Bota!