pinochio, jetta, bucuresti, no moni si rca-ul pe 2009

Scenariu de film mut. Nu doar pentru muţi. Pinochio. Bucureşti. An post-aderare. Jetta. Volkswagen Jetta. Directorul pe cai mari, la covrigul bolidului auriu. Cei 15 mii de euro vârâţi în buzunarul lui Mr. Panait sclipesc mai ceva ca dinţii lui înfipţi în bugetul de pe 2009. Alături, o jună. Şi nu e Moni, doar v-aţi dat seama. Ea trudeşte pentru pensiile private de la Generali, de unde Pinochio s-a retras la timp. El e belfer. Se lăfăie între airbegurile Jettei, pe care le confundă cu cele ale junei. Dar îi plac toate şi nu mai face nicio diferenţă. Aşa mai trece o zi, un weekend, un Vaser... Şi apoi iar la muncă. Mai crapă un prunc, mai face o fetiţă avort, mai vine una de la Sighet cu un viol,  se mai opăreşte o babă la Poieni. Ducă-se-n franţ! Pinochio va inventa ceva pentru broscuţele de presă dornice să înghită o găluşcă rece. Apropo, RCA-ul pentru 2009 la super ofertă! Interesază pe cineva?

Mizerabilii stapani ai inelelor

E vremea lor. Cel putin asta cred ei cu tarie. Pentru noi, cei dinafara sistemului pe care l-au pervertit, e greu de acceptat ca se poate asa ceva. Pentru noi, cei care asistam stupefiati la ticalosiile din DPC, pare un vis urat. Dar nu numai pentru noi. Copiii pe care pretind ca ii au in "grija parinteasca" traiesc cosmarul acesta. Pentru ei nu exista decat strigatul "the ring is mine"...

Uitati-va la hobbitul desfigurat de setea de putere. Nicolae Boitor. Cel care a inceput acum vreo zece ani sa adulmece, sa fremete narile. La casa de copii din Gardani, unde numai blestemul abatut parca neincetat asupra copiilor in nevoie l-a adus in postura de sef. Cu scoala de psihopedagog facuta la "fara speranta", vorba romanului. Intai au fost de ajuns niste saci de ajutoare carati tiptil pe inserate acasa. Apoi n-a mai fost de ajuns casa. A trebuit cladita una mai trainica. Si ce daca i-a folosit pe copiii din centru la munca, ca si un argat din vremuri medievale? Doar si in alte tari mai civilizate si mai din buricul targului se intampla asa. A, da, se intampla in evul mediu. Acum nu se mai intampla. Dar hobbitul asta e inca in evul mediu, nu intelegeti? Apoi nu a mai fost de ajuns nici atat. A vrut director adjunct, la judet. A ajuns acolo tot printr-un accident. Si i-a lasat meleagurile Gardaniului in arenda nevestii, ca doar era normal asa, nu? Da, da, se intampla si in alte parti. In evul mediu. Apoi, cu capul plecat si bolborosind lingusiri scarboase in stanga si in dreapta, a continuat. A vrut mai mult. A vrut "inelul". A rabdat umilinta de a i fi balacarit la inceput, apoi a tesut intrigi, apoi a asteptat momentul potrivit. Si iata. Are "inelul" in mana. Il flutura asa cum face si cu lantul de aur de la incheietura, cand mimeaza spontaneitatea si inteligenta. A dat asigurari ca "va face totul", asa cum inainte a facut totul ca sa dea asigurari, pe bani grei. Abuzand de putere. Intre o "gagica" regulata printre dosare de personal si dublarea asigurarilor masinilor institutiei in anul 2007, se mai strecura loc si de putin jogging. La centrul de la Ocna, unde copiii il alearga pe scari aruncand papuci de casa dupa el si stigand "hotule". Fii atent provocare, hobbit mic si pervers: iti promitem ca in scurt timp o sa facem dovada ca esti un pic cam negru pentru o lume care ar trebui sa fie mai alba, intelegi? Si nu vorbim aci de cele 100.000 de euro de pe proiecte unde e semnatura matale. Nici de nevasta sefa de centru si cumnata magazinera tot acolo, cu toate incompatibilitatile. Vorbim de chestii mai lumesti, asa cum iti plac tie.

Dar hai sa zicem si de scolarita preferata a angajatilor DPC, cu ochii ei de un albastru infinit infipti minut de minut in monitoarele singurului sistem de supraveghere neautorizat din judetul Maramures. Sa zicem de sistemul de pontaj electronic la care angajatii de acolo se pot ponta si cu pendula de la ceasul cu cuc, ca tot defect, infect si nefunctional e? Atata vreme cat numai banii cheltuiti au contat. Vreo jumatate de miliard virati la niste goservitori cu state vechi de plata, prin multe parti. In rest, atata vreme cat tastatura e la domnita de la monitorizare, Andreea, care poate schimba dintr-un enter si escape ora la care au intrat sau iesit "fraierii", ce mai conteaza? Conteaza, pentru ca pe langa faptul ca manuieste cu dexteritate tantrica schimbatorul de viteze al nepotului sofer al doamnei director, se afla mereu pe culmile inalte ale calatoriilor pe banii statului pe la Predeal, Sinaia, Mamaia si alte "aia".

Pai uite de asta, pentru ca exista stapanii astia ai inelelor, trebuie sa existe si reactie. Si atunci zicem asa: oameni buni, angajati care lucrati pe acolo, intrati si comentati articolul acesta. Spuneti si voi. Tot ce stiti de mizeriile care se petrec acolo. Cu cat mai multi va veti face curaj, cu atat mai inghesuiti o sa fie in stramtoarea "inelului" pe care il tin acum batosi. Si pentru ca sunt la moda anonimele, nici aici nu trebuie sa va devoalati numele real. Dar scieti tot.

Ho-hotea cineva la DGASPC ?

Umbla vorba prin targ ca mai nou, "recomandarile" pentru candidatii la functii de conducere la DGASPC nu se semneaza. Sau, vorba lui nea Iancu, se semneaza dar se dau anonime. Asa si cu pomelnicul plin de surprize aparut saptamana aceasta in CJMM.

Picat la tanc pentru candidata la postul de director economic Maria Griguta. Despre care zice. Dar oameni buni, zice cu de toate, dupa o reteta de-a dreptul picanta. Zice de furtuni amoroase incheiate in descarcari emotionale, dupa jocul acela de cuvinte "Deci Draga Domnule Dumitru" si lista de cuvinte care incep cu litera D poate continua.

Zice de arborele genealogic al doamnei, rasfirat prin toata institutia. De la volanul masinii de servici la care schimbatorul de viteza il manuieste cu dexteritate tantrica nu soferul ci o domnita de la monitorizare. Pana la casiera careia seful de la achizitii ii ia din cand in cand masurile, pesemne pentru ca mangaindu-i pulpa fina are un etalon atunci cand achizitioneaza pantaloni de aceeasi masura pentru copiii din sistem, indiferent de varsta.

Zice de frenezia sarbatorilor de iarna, cand doamna economic zburda sprintara prin supermarket cumparand pe bani publici lucruri pe care mosul a uitat, senil cum e, sa le mai duca la copilasii in nevoie.

Dar nu e iertat nici eternul si fascinantul Nicolae Boitor. Reteta e iar picanta. Picanta si riscanta. O domnisoara tandra de la resurse umane stie de ce. Pentru ca tandretea neprotejata cica poate provoca hepatita. Si nu numai la gandul ca scarbosenii de genul "director reguland subordonate" ar provoca hepatita oricui intr-o lume normala. Scrie de directorul general care pentru o firma cu mai multi generali in nume a cam calcat regula de aur : nu abuza de functie. Cu masinile, cu amaratii de angajati stand la coada sa primeasca binecuvantarea statului sub aripile unui leu, doar ca sa nu care cumva sa il supere pe maiestatea sa directorul si sa aiba probleme.

Nu e trecut sub tacere mai nimic. Intrigi, conflicte, afaceri necurate, cu detalii pana in amanunt. Nume, prenume, date, comisioane si spagi, licitatii trucate. Toate mizeriile incetatenite la institutia unde sloganul despre grija pentru copiii aflati in suferinta miroase a delicatesa turceasca.

Cineva parca hohotea la DGASPC zilele astea. De ras? De plans?

Probabil ca acolo e, cum zice vorba aceea, rasu-plansu. Din pacate. Pentru copii. Acuma, sa vedem ce zice conu Iancu. Are anonima vreo putere?