Mizerabilii stapani ai inelelor

E vremea lor. Cel putin asta cred ei cu tarie. Pentru noi, cei dinafara sistemului pe care l-au pervertit, e greu de acceptat ca se poate asa ceva. Pentru noi, cei care asistam stupefiati la ticalosiile din DPC, pare un vis urat. Dar nu numai pentru noi. Copiii pe care pretind ca ii au in "grija parinteasca" traiesc cosmarul acesta. Pentru ei nu exista decat strigatul "the ring is mine"...

Uitati-va la hobbitul desfigurat de setea de putere. Nicolae Boitor. Cel care a inceput acum vreo zece ani sa adulmece, sa fremete narile. La casa de copii din Gardani, unde numai blestemul abatut parca neincetat asupra copiilor in nevoie l-a adus in postura de sef. Cu scoala de psihopedagog facuta la "fara speranta", vorba romanului. Intai au fost de ajuns niste saci de ajutoare carati tiptil pe inserate acasa. Apoi n-a mai fost de ajuns casa. A trebuit cladita una mai trainica. Si ce daca i-a folosit pe copiii din centru la munca, ca si un argat din vremuri medievale? Doar si in alte tari mai civilizate si mai din buricul targului se intampla asa. A, da, se intampla in evul mediu. Acum nu se mai intampla. Dar hobbitul asta e inca in evul mediu, nu intelegeti? Apoi nu a mai fost de ajuns nici atat. A vrut director adjunct, la judet. A ajuns acolo tot printr-un accident. Si i-a lasat meleagurile Gardaniului in arenda nevestii, ca doar era normal asa, nu? Da, da, se intampla si in alte parti. In evul mediu. Apoi, cu capul plecat si bolborosind lingusiri scarboase in stanga si in dreapta, a continuat. A vrut mai mult. A vrut "inelul". A rabdat umilinta de a i fi balacarit la inceput, apoi a tesut intrigi, apoi a asteptat momentul potrivit. Si iata. Are "inelul" in mana. Il flutura asa cum face si cu lantul de aur de la incheietura, cand mimeaza spontaneitatea si inteligenta. A dat asigurari ca "va face totul", asa cum inainte a facut totul ca sa dea asigurari, pe bani grei. Abuzand de putere. Intre o "gagica" regulata printre dosare de personal si dublarea asigurarilor masinilor institutiei in anul 2007, se mai strecura loc si de putin jogging. La centrul de la Ocna, unde copiii il alearga pe scari aruncand papuci de casa dupa el si stigand "hotule". Fii atent provocare, hobbit mic si pervers: iti promitem ca in scurt timp o sa facem dovada ca esti un pic cam negru pentru o lume care ar trebui sa fie mai alba, intelegi? Si nu vorbim aci de cele 100.000 de euro de pe proiecte unde e semnatura matale. Nici de nevasta sefa de centru si cumnata magazinera tot acolo, cu toate incompatibilitatile. Vorbim de chestii mai lumesti, asa cum iti plac tie.

Dar hai sa zicem si de scolarita preferata a angajatilor DPC, cu ochii ei de un albastru infinit infipti minut de minut in monitoarele singurului sistem de supraveghere neautorizat din judetul Maramures. Sa zicem de sistemul de pontaj electronic la care angajatii de acolo se pot ponta si cu pendula de la ceasul cu cuc, ca tot defect, infect si nefunctional e? Atata vreme cat numai banii cheltuiti au contat. Vreo jumatate de miliard virati la niste goservitori cu state vechi de plata, prin multe parti. In rest, atata vreme cat tastatura e la domnita de la monitorizare, Andreea, care poate schimba dintr-un enter si escape ora la care au intrat sau iesit "fraierii", ce mai conteaza? Conteaza, pentru ca pe langa faptul ca manuieste cu dexteritate tantrica schimbatorul de viteze al nepotului sofer al doamnei director, se afla mereu pe culmile inalte ale calatoriilor pe banii statului pe la Predeal, Sinaia, Mamaia si alte "aia".

Pai uite de asta, pentru ca exista stapanii astia ai inelelor, trebuie sa existe si reactie. Si atunci zicem asa: oameni buni, angajati care lucrati pe acolo, intrati si comentati articolul acesta. Spuneti si voi. Tot ce stiti de mizeriile care se petrec acolo. Cu cat mai multi va veti face curaj, cu atat mai inghesuiti o sa fie in stramtoarea "inelului" pe care il tin acum batosi. Si pentru ca sunt la moda anonimele, nici aici nu trebuie sa va devoalati numele real. Dar scieti tot.